Ion Țiriac a renunțat la toată averea sa. Susține că a donat-o: ”Am dat totul cu plăcere”
Ion Țiriac a strâns o sumă colosală, fiind unul dintre cei mai bogați oameni din România, dar și unul dintre miliardarii planetei. El a dezvăluit că și-a donat toată averea. Cine a primit toți banii omului de afaceri.
Cui a dat Ion Țiriac averea sa
Ion Țiriac (84 de ani) a devenit primul miliardar al României, în 2007. Potrvit Forbes, fostul mare tenismen ar avea o avere estimată la 1,75 miliarde de euro, sumă calculată din cele aproape 50 de companii private din domeniile comerțului auto, imobiliarelor, serviciilor financiare, operațiunilor de leasing și transport aerian.
Ion Țiriac susține că și-a donat toată averea. Omul de afaceri a spus că toți banii săi au ajuns la fundația sa, care îi poartă numele și care donează, de peste 20 de ani, sume importante către cămine de copii, azile de bătrâni, sportivi, şcoli, grădiniţe sau spitale.
”V-am spus, am devenit bogat în ziua în care am intrat în restaurant și nu m-am uitat la prețul restaurantului, cât costă când plec cu nota.
Nu sunt bogat, am dat totul Fundației și cu plăcere. Și ce fac eu astăzi fac numai că am avut mai mult noroc decât alții”, a declarat Ion Țiriac pentru gsp.ro.
Chiar dacă fundația miliardarului este implicată într-o mulțime de acte de caritate, Ion Țiriac a decis ca acțiunile să nu fie publice.
”Nu vă voi spune cât şi ce vom mai face, însă cel puţin 25% din profitul nostru, după ce plătim toate taxele, merge către caritate sau ajutoare şi aşa va fi cât trăieşte fundaţia”, a mai spus Ion Țiriac, pentru sursa citată.
Ion Țiriac, la vânătoare pe ruta Noua Zeelandă – Namibia
Pentru o perioadă, Ion Țiriac va lăsa deoparte afacerile pentru marele său hobby, vânătoarea. El pleacă în Noua Zeelandă și Namibia. Miliardarul a dezvăluit că deține o suprafață foarte mare în țara africană.
”În Noua Zeelandă fac o treabă care este astăzi foarte nepopulară, vânătoare. Adică a ajuns un cerb la vârsta respectabilă la care trebuie să fie vânat. Având în vedere că are atâtea puncte că s-ar putea să fie un record mondial, mă duc până acolo să văd despre ce e vorba.
Vezi și: Care e, de fapt, prenumele lui Ion Țiriac. Acesta a dezvăluit ce scrie în pașaport
De 60 de ani eu am fost în Africa cel puțin o dată la vânătoare. Vânez tot ce se poate vâna și este ajuns la timpul de a vâna. De exemplu, elefant. Eu în 60 de ani am vânat doi elefanți. Și-am văzut mii, zeci de mii”, a dezvăluit Ion Țiriac.
Are colecție de mașini. Ce modele se găsesc
Colecția lui Ion Țiriac reunește peste 380 de mașini, fabricate începând cu anul 1899, iar în galeria din Otopeni sunt expuse, prin rotație, 170 de exponate. De la mașini de epocă și până la automobile performanțe și chiar monoposturi de Formula 1. Din colecție nu lipsesc cele șase Rolls Royce Phantom clasice, produse până în anul 1972.
Multe dintre mașinile expuse aici au aparținut unor nume sonore din lumea muzicii sau sportului. Spre exemplu, acest exemplar Rolls Royce Phantom produs în 1960 a fost cumpărat de Sir Elton John în 1990. Artistul a comandat vopseaua roz cu alb și interiorul asortat. Ion Țiriac a precizat că toate mașinile de la Otopeni sunt funcționale și cu fiecare se face o tură, la o anumită perioadă de timp.
- A devenit primul român din istorie a cărui avere a depășit bariera unui miliard de euro în Topul Forbes;
- Cea mai bună performanță Grand Slam simplu: „sferturi” Roland Garros (1968);
- Cea mai bună performanță Grand Slam dublu: câștigător Roland Garros (1970, cu Ilie Năstase);
- A fost președinte COSR în perioada 1998-2004.